Cosmarul tanarului cauciucat

Azi dimineata m-am trezit cu un cosmar monstruos de ciudat in minte: Aveam o buba pe corp, langa bazin (ala anatomic mojicilor!) si am zgandarit-o, ca na! Dupa ce am rupt-o, iesise ceva care arata ca un furtun de cauciuc! Am tras de el si a iesit mai mult furtun de cauciuc. Trageam de el poate-poate s-o termina, dar nu, el tot venea si venea si venea. La un moment dat circulam cu ditamai furtunul dupa mine, care mi atarna nervos din partea dreapta a corpului. M-am indreptat spre o foarfeca si l-am taiat. Dupa aceea iar am continuat sa trag de el, doar-doar s-o termina odata blestematia aia cauciucata… M-am trezit din somn si restu’ stiti voi…

Stateam si ma gandeam…

Da si stateam si ma gandeam acum, mi-a trecut asa fulger prin minte, ca daca as muri maine as face-o intr-un stil caracteristic mie, iar cine ma cunoaste stie! Apropo v-am spus cat noroc am avut astazi la examen? Sa fi fost noroc sau altceva? Dar chiar nu conteaza, draga, ce, esti evadata?

Vrei sa bag cutitu-n tine? (partea a 2-a)

-Vrei sa bag cutitu-n tine? Imi zice el pe un ton neutru, de parca facea asta de-o viata.
-Nu, stai linistit, ii zic eu pe un ton calm, de parca m-a intrebat daca vreau o Cola.
-Auzi, da tu cati ani ai? ma intreaba asa, iscoditor, vrand poate sa stie cu cine are de-a face.
-Fac 20 de ani pe 17 octombrie, raspund eu cu o calmitate uimitoare, desi mi-am dat seama unde bate, zicandu-i si luna si ziua nasterii, de parca trebuia sa ma legitimez…
-I-auzi, esti un pustan, ma!
Nu zic nimic, nu vreau sa influentez.
Da pe Taraf, vede ca nu ma simt in largul meu (de ce m-as simti?) iar mai apoi observa tricoul meu cu Apocalyptica: – N-asculti d-astea tu, nu? Ia, da la ce vrei (imi da telecomanda)
-Nu, mersi, refuz eu politicos.
-Ia uite! da pe un alt program de muzica, era Pitbull
Tot freaca telefonul ala al meu in timp ce inima imi bubuie in piept incat simt bubuiturile si in stomac dar par foarte calm de parca nu am nici un fel de temeri si imi analizez toate posibilitatile.
Se tot fataie prin fata mea in timp ce eu fierb in suc propriu si la un moment dat se duce pe hol si spune cu voce tare: Trebuie sa inchid usa! Acesta e momentul in care mi-am dat seama ca trebuie sa actionez.
M-am dus spre el (deja luase cheile si se indrepta spre usa) l-am apucat de mana, i-am luat cheile si l-am impins, el s-a dezechilibrat, am deschis usa si am iesit pe scara blocului. A venit dupa mine iar reflexul meu a fost sa sun la usa imediat urmatoare (o prostie, stiu!) iar el m-a intrebat de ce sun! Mai apoi i-am dat cheile si i-am smuls din mana telefonul, fara baterie si carcasa, care erau in cealalta mana a lui. Am tipat la el sa mi le dea iar urmatorul lui gest a fost sa ma “perchezitioneze” la buzunare si de la genunchi in jos, in timp ce zicea: “Te talhaream, sa mor io!”(a mai zis ceva dar nu mai tin minte ce). Dupa ce a terminat i-am luat si celelalte elemente de la telefon(cartela o aveam in buzunar) si am fugit repede pe scari, uitandu-ma fireste in spate. Statea nemiscat in usa iar mai apoi a intrat in casa. Am iesit din bloc si eram constient ca am scapat cu bine dintr-o situatie grea dar in acelasi timp aiurea. Se putea sfarsi tragic sau cine stie…

PS: nu cautati partea 1, nu exista- inca…

Experiente adunate intr-o viata anterioara

Un om se rasteste la mine sa ma tin de ceva in troleul unsuros, deh, o fi si el obosit si nervos de la munca! o tipa se uita la mine cu ochii ei calzi si goi, deh, incearca sa comunice si ea! vorbesc cu cineva de parca ne cunoastem de o viata, deh, avem atatea lucruri in comun! vad 2 batranei care stau unul langa altul pe scaun si au amandoi mainile impreunate si garbovite, au niste figuri pleostite ce nu inspira decat mila, deh, octogenari! Mi-e frica teribil de cainele scund dar robust care latra la mine si da sa ma muste, insa trec pasnic si incerc sa comunic cu el asa cum face mama mea in timp ce rad de ea, deh, aroganta asta! ma las dus de val si fac boacane copilaresti dar sunt si atent la cei din jurul meu si analizez, analizez si iarasi analizez conportamente, vorbe, gesturi etc., deh, am citit eu undeva ca e bine sa fii mai patrunzator in viata de zi cu zi! ma uit pe geamul aburind si iar imi vin in minte amintiri placute si mai putin placute, dar cat de puternice sunt si credeam ca nu le mai detin, deh, nostalgia asta! am intrat cu piciorul in baltoaca, am sosetele ude si picioarele inghetate, nu mi e gandul decat la cada plina cu apa calda de acasa, deh, noiembrie asta! am ras in hohote cu niste persoane trecute de prima tinerete si totusi tinere in interior, deh ce sa i faci au avut parte de multe nebunii la viata lor! o persoana importanta din viata mea imi spune chestii dure si grave, precum conspiratii la nivel inalt, deh, omul aude tot felul de chestii doar are o slujba bine platita:)) Ma prefac ca nu sunt eu cel care fura in fiecare zi din placerea vietii si nu subjuga pe cei care il mint si-l dispretuiesc pe…

La mare in Romania-Costinesti-continuarea

Am ajuns si in Costinesti, dupa ce ne pierdusem rabdarea la maxim pentru ca noi ziceam gata ajungem uite gara si cand colo mai trebuia sa mearga trenu 2 kilometri caci acolo era tabara pentru turisti. Nu mai zic ca a asteptat alt tren aproximativ o jumatate de ora, jumatate de ora care ti se pare o eternitate atunci cand mori de cald si esti nerabdator sa ajungi. In fine ne-am cazat noi, am uitat complet de ce ni se intamplase vineri pentru ca marea are un dar, acela de a ti vindeca ranile si amintirile neplacute, atunci cand esti la mare magia ei isi face efectul si te simti renascut, puternic, lipsit de probleme, toata lumea e a ta si tu apartii cu desavarsire lumii…
Costinesti e un magnet pentru tineri dupa cum stiti, plaja era plina de tineri si de fete care faceau topless:) semn ca pudicitatea acumulata in timpul comunismului nu s-a implementat si noilor generatii(am deviat de la subiect). Cel mai important lucru in Costinesti este ca “satul de vacanta” e plin de magazine si magazinase in care gasesti absolut orice, de la jucarii pentru cei mici pana la shaorma de 10 feluri si bratari uriase:), dar nu numai caci te asteapta discotecile in care vei gasi mega distractie asa cum tot afirma cei de acolo. Apropo de asta cei din discoteci isi fac o reclama agresiva, cu masini si muzica la maxim, este normal stiu dar nu cand sunt 20 de suflete pe metru patrat care incearca sa avanseze…Caci da, aglomeratia este un inconvenient peste care poti sa treci usor, doar ai venit in Costinesti, paradisul tinerilor vara, nu ai la ce sa te astepti altceva… Un alt aspect care nu mi s-a parut in regula este lipsa cosurilor de gunoi. Dupa cum bine stiti nu suport sa se arunce absolut nimic pe jos si am fost nevoit sa “calatoresc” cu ambalajele sau diferitele “chestii de aruncat” pana gaseam un cos de gunoi, si ala plin. Nu mai zic ca pe plaja erau pubelele pline de mizerie, pe jos era dezastru pentru ca erau supraincarcate si mirosea ingrozitor din moment ce stateau toata ziua in soare. Deh, Romania, avem inca mult pana sa ne rezolvam problemele curente…Apa este nesperat de curata, eram ingrozit de ce vedeam la stiri, alge peste alge in apele marii. A fost distractie mare, am jucat fotbal pe plaja, la care sorella a fost din nou in centrul atentiei, deh unde mai vezi o fata sa “mangaie” atat de bine mingea de fotbal, totul culminand cu plecarea mea brusca de pe teren caci mi-a intrat mult nisip in ochi si ma dureau ingrozitor… Nu are rost sa va povestesc cum a fost in discoteci, inca pot sa savurez muzica de club dar cireasa de pe tort pentru mine a fost duminica seara cand am fost in White Horse, un pub cu si despre rockeri… wHITE hORSE este un pub in care se asculta muzica buna, in special rock ‘n’ roll dar si rock mai greu si chiar metal… A fost o seara desavarsita pentru mine, cu muzica pe gustul meu si dansuri foarte vioaie, mai ales pe melodia “Basul si cu toba mare”, Red hot chilli peppers, Disturbed, AC/DC, cateva trupe bune pe care le iubesc… Daca erati cu noi si ii vedeati figura lui Gabi radeati de va prapadeati, caci nu agreeaza rockul, dar a fost nevoit sa stea pentru ca in noptile anterioare si eu am fost cu ei in club desi sunt rocker (norocul meu ca am ascultat muzica electronica intr-o vreme:). Am stat pana dimineata, pana pe la ora 4, savurand muzica buna, berea rece si buna si lumea buna de acolo(bun, bun, bun).
Din pacate a venit si ziua de luni in care urma sa plecam, iarasi “soarta” ne-a jucat feste si a ras de noi caci sorella a luat bilete la alt tren decat cei doi, gabi si cica. S-a dovedit a fi o greseala “fatala” caci ce a urmat nu mi-a placut. Deloc. In afara de faptul ca am stat in gara mai mult de o jumatate de ora, (deja ne obisnuisem sa aiba intarziere trenu) mergea ca melcul din nou, si trebuia sa schimbam in Fetesti. Dar ce s-a intamplat in tren a fost un calvar caci stateam langa doi manelisti, iar unul din ei era un infect fara pereche caci la inceput se suia cu picioarele pe locurile adiacente. La un moment dat a bagat si manele din alea spurcate, care-ti topesc timpanul, insa a intervenit sorella, in zadar fireste. Eu stiam ca degeaba le zic si am tacut pana m-am enervat si m am rastit putin la ei sa inchida tampenia aia. Ne-am pus castile si ne-am ascultat muzica noastra, ce sa facem! La un moment dat animalul respectiv si-a pus prosopul de plaja pe jos si s-a intins efectiv pe jos, in tren! Da, ati inteles bine, acel animal, ca nu pot sa-i spun altfel s-a pus pe jos de parca era oligofren. Nu i-a zis nimeni nimic, era in zadar oricum, tot ce vroia el facea… Nu mai zic ca s-au urcat cativa oameni in tren si el tot nu se ridica de jos, mai sa-l calce respectivii. Nu ai ce sa le ceri acestor specimene, au nevoie de consultanta psihologica… In fine am ajuns noi in Fetesti pregatiti sa ne urcam in trenul care mergea spre Slobozia, si ce credeti- da, plecase, desi trebuia in mod normal sa-l astepte ca era la legatura, scria clar pe bilet… CFR este o institutie de tot rahatul si culmea ca parintii mei lucreaza in aceasta institutie (din pacate). Nu pot sa explic in cuvinte in ce stare de oboseala ma aflam, dupa ce dormisem doar 3 ore si circulasem cu trenul tot pe atat, mai ales cand am aflat ca suntem nevoiti sa stam aproape 2 ore in Fetesti, ma simteam neputincios, sleit de puteri si tot ce-mi trecea prin minte era cat de bine o sa mi fie dupa ce ajung acasa, fac o baie buna si stau in pat relaxat. Sa astepti 2 ore in Fetesti nu e lucru usor, mai ales pe canicula si spun asta pentru ca idiotii nu au gara de fapt. Gara lor veche e in paragina si cea noua nu este terminata- ia ghiciti, au ramas fara bani in timp ce o construiau, unde ati mai auzit asta? Ca sa nu stam in arsita am fost nevoiti sa mergem in “sala de asteptare”. Ghilimelele nu sunt la intamplare caci sala este una improvizata in care pute al dracu de rau! Nici nu va inchipuiti ce miros emana sala aia in care dorm toti boschetarii… Ma simteam pierdut, fara vlaga, fara noima in acea sala pustie si lugubra… Sorella s-a gandit sa ne racorim si noi putin caci eram transpirati si “miroseam a tren”(cei care circul cu trenul stiu despre ce vorbesc) si a plecat sa ia inghetata. Noi nu aveam decat o bancnota de 10 de lei toti banii si stupoare- nimeni nu avea sa-i dea rest, de parca avea o bancnota de un milion…Mdea, frumos!
Pana la urma n-am mai rezistat in aerul ala irespirabil si am mers afara la umbra, am mai asteptat, si am asteptat, nu ne era aminte nici sa discutam, ne plictiseam, tot ce aveam de facut era sa asteptam. Pana la urma, asa obositi morti cum eram ne-am urcat in trenul de Slobozia, nefiind siguri ca e cel care trebuie(dupa cum spuneam, “trauma”) si am ajuns acasa. Acasa poate sa fie un cuvant atat de fin, cu o muzicalitate si ospitalitate extrema dupa ce treci prin asemenea situatie, si mai ales cand te simti atat de nasol cum ma simteam eu, o stare de jeg de omida (copyright domn profesor Baragan Emil)…

La mare in Romania-Costinesti

Sa mergi la mare in Romania nu este lucru usor pentru ca te poti lovi de obstacole care iti extrag si ultimele picaturi de vlaga, de luciditate, de omenie. Eu am trecut prin niste momente grele care m-au facut sa realizez in ce tara lipsita de viitor traim. De felul meu sunt optimist si aud tineri in jurul meu vorbind urat de tara noastra. De fiecare data am luat apararea tarii in care m-am nascut pentru ca o iubesc si avem si parti bune, fireste. Insa pot sa spun ca am suferit niste schimbari la nivel mental in ultimele zile si la apararea febrila a valorilor tarii noastre s-a adaugat un scepticism si o constientizare profunda a infectiei care se afla in Romania.
Ne-am hotarat sa mergem la mare (la inceput am vrut sa fim mai multi dar multi nu au putut sa mearga asa ca am fost 4-eu, sorella, Gabi si cica) si am stabilit traseul: cei doi veneau din Bucuresti pe Ciulnita iar noi urma sa ne urcam in trenul “lor” din Ciulnita. Am asteptat noi in Ciulnita si nerabdatori l-am sunat pe gabi dinainte, sa l intrebam daca are intarziere: el ne-a zis ca are 5 minute intarziere. Tineti cont acest fapt caci este unul din cei trei factori decisivi care au dus la greseala pe care am facut-o, din cauza circumstantelor. Am tinut cont de cele 5 minute iar sorella s-a dus sa intrebe la informatii la ce linie vine trenul nostru-i s-a raspuns ca la linia 2. Factorul numarul doi. Iar ultimul este faptul ca nu s-a inteles absolut nimic atunci cand s-a anuntat trenul in care ne-am urcat noi. A venit un tren la linia 2, cu 5 minute intarziere deci ne-am zis ca asta este. Ne-am dus in primul vagon-asa cum ne spus Gabi- si cu stupoare am constatat ca ei nu se afla in tren. I-am sunat si mi-au zis ca nu au ajuns in Ciulnita, iar trenul in care noi urcasem deja plecase: a cazut cerul pe mine iar moralul mi-a scazut cu aprox. 80 de procente… Ce era de facut, nu aveam locuri in trenul acela care cel putin era de Constanta, deci exista o sansa sa ne intalnim cu ei dar noi eram furiosi pe acea parasuta umana esuata de la informatii care nu ne-a spus ca trenul acela nu ajunge la Costinesti, merge pana in Constanta, cel de Costinesti in care trebuia sa ne urcam noi mergea pana in Mangalia si avea o intarziere enorma, dar venea tot la linia 2…
Am stat langa WC-u, ca sobolanii, timp de aproape 2 h, in caldura, caci nu exista aer conditionat intre vagoane, logic! Unde mai pui ca in trenuri nu se respecta legea anti-fumat, toata lumea venea si fuma langa noi, cu “frica in san” si “ochii in patru” sa nu vina “nasu” cu amenda (doar mi s-a parut!), dar nici vorba de amenda usturatoare caci o femeie afirma ca nu-i problema, se rezolva cu 10 lei daca o prinde-tipic pentru tara noastra…Eu nu aveam nici o problema dar sormea e alergica la fumul de tigara deci ea era cea cu probleme. A venit si controlorul si ne-a spus sa coboram la Medgidia, caci acolo opreste si trenul in care ar fi trebutit sa fim noi. Eram amandoi cu moralul la pamant, transpirati, uluiti de cele intamplate, furiosi, plictisiti, ce mai, niste stari de toata “frumusetea”! Nu va mai spun ca acel tren “rapid” mergea ca melcu’ din cauza lucrarilor si a sezonului de vara, cand are restrictie de viteza… Decat sa mergi cu trenul la mare mai bine… Am ajuns intr-un sfarsit la Medgidia, pana atunci fiind amandoi cu ochii in patru sa nu cumva sa coboram altundeva, socati “parca” de ce ni se intamplase! Am asteptat si acolo vreo 20 de minute si sora a intrebat la informatii, desi nu mai aveam incredere deloc in acest post, va dati seama, dupa ce ne-a indus in eroare acea fiinta informata din Ciulnita! Din fericire ziua nu a devenit mai nenorocita decat era deja asa ca ne-am intalnit cu ei in trenul respectiv, usurati si cu un sentiment de bine ca am scapat de calvarul din trenul respectiv—-VA URMA—IN CONTINUARE IMPRESII DIN COSTINESTI SI NENOROCIRILE CARE NI S-AU INTAMPLAT LA INTOARCERE

am fost si eu la zilele campulungului…

Totul a pornit de la invitatia lu` cica (suna urat cicai, si daca i zic altfel ma bate:)) la zilele campulungului, orasul ei natal. Fireste ca am acceptat invitatia si m-am gandit sa-l iau si pe amicul meu emo urbo, dar din pacate nu a mai putut sa vina asa ca am luat-o cu mine pe amica de sormea:). Toate bune si frumoase, am ajuns in Campulung si am fost placut surprinsi de arhitectura cladirilor, de atmosfera, si de peisajele tipice subcarpatilor, cu multa verdeata, casute rasfirate si un orizont mangaiat de acele dealuri muscelene:) Este un oras infloritor Campulung, cu niste oameni foarte amabili si primitori, numai cuvinte de lauda pentru locuitorii orasului, mai ales pentru comunitatea de rockeri de acolo, erau niste rockerite foarte aratoase in spatele meu:)
Vreau sa va spun ca sorella a fost “socata” de amabilitatea vanzatoarelor, care erau ireal de politicoase si de serviabile, spre deosebire de orasul nostru, unde nu gasesti peste tot asa ceva… Asa si sa va vorbesc de concert- Prima trupa pe care am “intalnit-o” a fost o trupa anonima, “Danger”, care sincer canta un rock alternativ destul de bun. Dupa aceea au venit fetele de la Blaxy Girls care mie sincer nu-mi plac, mai ales ca au avut o faza penibila, solista (stiu ca o cheama Ruxi, strigau niste pustani disperati dupa ea pe acolo, nu mai zic de isteria care s-a creat cand au intrat pe scena) le-a spus fetelor ce melodie urmeaza iar ele incepeau sa cante altceva, s-a intamplat asa ceva de vreo 3 ori, “s-a enervat” si a plecat de pe scena si au inceput colegele ei sa se adreseze publicului:”Haideti sa o chemam inapoi”; au inceput astia sa strige, cred ca unii nu si-au dat seama ca e regizat, dar si o gaina isi dadea seama de chestia asta, iar colegele ei au inceput sa cante “Haide vino inapoi”, melodia fostei trupe N&D, moment culminant de penibilitate. Ma rog, dupa aceea au intrat in scena cei de la Vh2, mmm a fost mai nasol ca au intrat greu de fapt, pana s-au asigurat ca toata aparatura merge bine, noi deja ne plictisisem. Si au inceput sa faca show, sormea era extaziata, e fan VH2, eu nu sunt fan dar imi plac melodiile lor, Cotabita e foarte energic, nu l-am mai vaz asa energic niciodata( l am mai vazut live odata in Slobozia si pe la TV) si chiar mi-a placut dansam pe acolo de nebun pe rockul lor care nu era chiar soft la toate melodiile:) Cica nu prea agrea trupa, de fapt nici nu a dansat pe VH2, dar adevarul e ca avea “platformele” in picioare si o dureau ingrozitor. Au facut show cei de la Vh2, toata tinerimea canta la unison si dansau foarte multi, in frunte cu grupul nostru, fireste, format din moi, cica, vera-sorella si aly, o prietena de-a lu` cica. Nebunia cu adevarat nebuna s-a declansat la BERE GRATIS, o trupa care mie imi place, si pe care ne-am “rupt” cu totii, cum imi place mie sa zic. Mitza (solistul trupei) stie sa ridice publicul in aer si sa-l poarte pe culmi nemaintalnite, stie sa se faca auzit, vazut etc. Multimea deja nu mai exista caci eram un tot unitar, cu mainile in aer tipam, cantam, saream, dansam, faceam de toate caci toti traiam totul la maxim. A fost absolut uimitor momentul, sa simti “caldura” creata de multime, venind spre tine si culegandu-ti si tie caldura sufleteasca, spiritele se incingeau si ele, vocile se amestecau intr-un cocktail multicolor, mainile curgeau in aer si se scalambaiau, creau rumoare, ce ritmuri de chitara, de bas si toba mare, vocea lui Mitza era foarte buna, se vedea ca se simtea bine pe scena pentru ca avea publicul care-l adora in acel moment, el era generalul care dadea ordinele: cum “ordona” toata lumea din partea stanga mainile sus, erau imediat ridicate mainile in aer. Prea multe cuvinte care nu pot sa exprime cat de bun a fost concertul Bere Gratis, incat l-a sfarsit toata lumea scanda numele: Bere Gratis! Bere Gratis! Bere Gratis!. Ce a urmat a fost surprinzator caci au venit cei de la Damian&Brothers, care canta bine, chiar daca nu e genul meu de muzica:) Cica s-a dezlantuit si la propriu si la figurat, pentru ca i-a asteptat toata seara. Impreuna cu sorella, si ea foarte nebuna pe ritmurile melodiilor celor de la Damian&Brothers, au incins hore cu niste localnici, baieti si fete deopotriva, au dansat cate 2 etc., ce sa mai, o nebunie sa-i fi vazut cat de alert dansau. La sfarsit de program au fost si artificii in timp ce eu mancam mici cu o pofta si foame nebune:)))
A doua zi am vizitat bunicii lu Cica, care au fost foarte primitori, am ras, am glumit cu bunicul ei care ne-a servit cu o tuica si un vin alb nemaipomenite. Dupa aceea am servit masa, si am vazut-o pe sorella mancand 3 feluri de mancare la o singura masa- mi-am zis oau, e de la aerul asta tare de subcarpati!
Si am fost in padure, pe pajisti mirifice, am facut poze, o aventura nemaipomenita intr-un loc foarte tare, frate! Seara s-au schimbat lucrurile caci nu prea mai vedeai tineri, mai mult oameni in varsta- e simplu de dedus, a fost seara muzicii populare- si noi am incins cate o hora care nu tinea prea mult caci deh, nu suntem profesionisti! Dar au fost melodii bune, mai ales “Pusca si cureaua lata”. In seara aceea Cica nu si-a mai luat “platformele” deci a avut si mai multa energie si dansa intruna:)) Ca sa nu ma lungesc prea mult(deja am facut-o ) o sa ma opresc aici, si voi sfarsi prin a spune ca au fost niste clipe minunate alaturi de o colega de facultate mereu imprevizibila dar foarte amabila si buna(o luati cum vreti:)))

Salata boeuf a la urbo

Eh, poftele astea, cand te cuprind e greu sa le faci fata… Totul a pornit de la o simpla rostire a cuvantului salata boeuf! A fost ucigator, cu efectul scontat, caci cuvantul a trezit in noi pofte inimaginabile si deja salivam la gandul unui platou plin de salata boeuf! Dar asta s-a intamplat acum vreo saptamana, ba chiar Valentina a sunat-o pe mama ei sa-i faca salata boeuf! Intre timp acea salata savuroasa a disparut din gandurile noastre pofticioase, pana ieri…
Iar am discutat de mancare, ca deh, asa-i romanul, mancacios, si iar a venit vorba de salata boeuf! Dar acu urbo nu a mai stat pe ganduri ci era hotarat sa facem salata boeuf, si asa afara ploua si nu puteam sa ne plimbam… Recunosc ca eram sceptic la inceput, ba chiar nici nu vroiam sa vin la el sa gatim, ma inspaimanta gandul ca ne va iesi ceva odios, necomestibil, insa am zis ca nu poate fi atat de rau mai ales ca aveam si doua fete cu noi. Am plecat noi la magazin, pe ploaie fireste, sa ne aprovizionam cu legumele si cele de trebuinta. Acolo a fost destul de comica situatia caci i-am spus vanzatoarei ce avem de gand sa facem, ne indruma ce sa cumparam, cat sa cumparam iar la un moment dat s-a adresat unei doamne: “Doamna, isi gatesc singuri, nu trebuie sa-i invat si pe ei?”. Noi tot ne dadeam cu parerea ce sa mai cumparam, vanzatoarea ne intreba daca facem cu carne, noi am zis ca nu, ea a zis “bine, daca sunteti vegetarieni”, am reusit noi sa luam tot ce trebuie (sau aproape) si am ajuns in sfarsit la urbo acasa, uzi leoarca fireste.
Am pregatit noi oala cu apa sa fierbem toate legumele, dar aveam o problema ca fetele se certau cu privire la modul in care sa fierbem cartofii: una zicea sa-i fierbem curatati de coaja iar cealalta necuratati. Pana la urma am ajuns la comun acord, dupa discutii “interminabile”, si i-am pus la fiert necuratati, dupa ce ma apucasem eu la rugamintea Cristinei sa curat un cartof(pe care apropo il curatasem dezastruos, nu ma pricep). Fetele au pus si morcovii la gramada cu cartofii, si ne-am dat noi seama ca lipseste ceva: nu luasem suc-nelipsita Cola, masline si mustar-”Catuta, te duci tu sa iei? Ma duc, ma, ma duc”- ce sa fac m-am dus pe o ploaie linistita, care nu m-a deranjat, si am luat tot ce trebuia(oare asa sa fie?). Acum urma sa aprinda ochiul la aragaz, dar nu se gasea nimic de aprins, bricheta sau chibrituri-off, alta problema, nu avea nici macar un bat de chibrit- urbo s-a uitat la mine cu subinteles, mi-am dat seama de ce, si i-am zis ca nu mai ma duc iar, sa se duca el. Si s-a dus val vartej, s-a intors cu o duzina, sa-i ajunga pentru muuult timp! Am aprins focul, am lasat acele legume potrivnice sa se fiarba, ba am pus la fiert chiar si ouale, aveam nevoie de albus la salata propriu-zisa si de galbenus la maioneza ( se pare ca ii spusese Cristinei vanzatoarea cum se face maioneza dar a avut nevoie si de internet, s-a uitat la modul de preparare iar urbo striga prin casa ca trebuie prin “emulsionare”:))
S-au fiert repede ouale, le-am decojit chiar eu (wow, meriti un premiu pentru asta, zise zen:) iar Cristina s-a apucat de maioneza, in timp ce Elena spala de zor vasele, se pare ca-i face placere sa spele vase:) Intre timp eu mi-am luat o pauza caci urbo vorbea cu Blonda, colega mea de facultate, si avea si webu` deci intelegeti voi, radeam si noi, ne distram in timp ce fetele munceau de zor:))) (cum era melodia aia care chiar a picat la TV, printr-o ironie amara a sortii, “boys do nothing, the boys do nothing”, zise zen). Din fericire eu pot sa ma laud ca am facut cate ceva, dupa ce s-au fiert morcovii, m-am apucat de taiat alaturi de fete, am decojit cartofii care ne ardeau mainile, degeaba puneam apa rece peste ei, nu mai zic faptul ca erau saracii cartofi fierti pe jumatate, adica interiorul era cam crud:) ce sa-i faci dom’le, incepatori in ale gastronomiei, sa-l fi vazut pe catalinas ce taia morcovi, ti-era mai mare dragu sa-l urmaresti, daca erau mama si sormea langa mine radeau de se prapadeau caci imi lipseau viteza si precizia, dar pana la urma i-am taiat destul de bine… Prea multe detalii, am facut si salata, adica am pus legumele, a adaugat Cristina maioneza si a constatat ca era prea putina, iar m-au trimis pe mine la magazin sa iau oua -de data asta:)), iar eu m-am conformat ce sa fac, mi-a parut bine ca am fost de ajutor. Am mai fiert odata noi oua, iar s-a apucat Cristina sa faca maioneza, iar se spalau vasele(nu singure:), era acolo o bucatarie foarte solicitata, urbo mai venea din cand in cand sa ne spioneze, el cu asta se ocupa:)). Vorbele Elenei: “Eu cred ca noi ne-am descurca daca am sta singuri”. Mie unu mi-e greu sa cred asta, adica ne-am decurca dar cu dese internari la spital:))) Nu, glumesc, ne-am descurca, fireste, si cu timpul ne-am perfectiona in bucatarie(o, da, mai ales asta!)
Si uite dom’le ca ne-a iesit pana si salata boeuf, care a fost obstacolul greu de trecut, testul suprem pentru noi, niste “noobi” in ale gatitului (mai ales noi baietii), o salata daca nu buna, cel putin comestibila:)) Ne-am simtit bine, ca o adevarata familie, in cautare de identitate gastronomica, am ras, ne-am contrariat, ne-am ajutat cand a fost cazul, am fost destul de organizati, fiecare facea cate ceva, chiar si urbo care spiona:))
O zi minunat de ploioasa si minunat de productiva, care s-a “lasat” cu o salata boeuf, asa ca dupa ploaie, nici prea-prea nici foarte-foarte…

Mami, de ce ploua afara?

Titlul nu este neaparat o intrebare din copilaria mea, chiar nu stiu daca eram un copil-burete si/sau un copil-de ce?, cum imi place mie sa-i caracterizez pe copii, adica cei care absorb informatia precum un burete si/sau un copil care dupa cum v-ati dat seama intreaba intruna de ce aia si de ce cealalta… Am ales subiectul ploii pentru ca ieri am fost intr-un pub local si discutam, asa cum imi place mie sa cred:). Dintr-odata, sau poate usor usor, nu sunt sigur, a inceput o ploaie naprasnica, cu picaturi enorme(o sa vedeti de ce spun enorme), vant etc. iar noi zambeam foarte relaxati caci eram in cusca aceea de caramida sau ce material o fi fost si nu ne uda, nu ne sfichiuia acel element al naturii, ploaia. Ma simteam bine, confortabil in fotoliu stiind ca sunt ferit de acea umilinta a naturii, ploaia, care rade de tine pentru ca te face sa plangi din tot corpul. Si totusi ploaia s-a oprit la un moment dat iar un amic a zis sa luam niste alune caci nu mai ploua. Zis si facut. Am mers noi linistiti sa luam alune, am luat o punga mare caci eram multicei si la intoarcere s-a pornit o ploaie “acida” si cu picaturi enorme de-mi cadea una pe ureche si-mi inunda de-a dreptul acest instrument de captat sunete pitigaiate. Amicul care era cu mine a zis sa ne grabim caci nu puteam sa suportam acea umilinta numita ploaie. A urmat o fuga nebuna prin ploaie, o fuga ce avea sa grabeasca sosirea noastra in “sanctuarul adapostit de molii”. Iar eu am avut o strafulgerare in sinapsele mele jucause caci mi-am amintit de perioada cand eram copil si mergeam la tara. Atunci cand ploua era motiv de bucurie pentru tarani caci se facea recolta insa acestia se adaposteau in casa. Eu nu aveam nici o treaba cu recolta dar eram bucuros din cale afara, extaziat peste masura din doua motive: imi placea sa stau in ploaie si mi placea sa traiesc ceea ce urma:: fuga nebuna prin baltoci. Stateam in ploaie desi nimeni din familie nu era de acord insa noi nu ascultam, eu si sora mea, stateam in ploaie, stateam si ne simteam bine,purificati, glorios de bine, glorios de purificati, cateodata doar stateam, cu mainile in aer, in semn de apreciere, in semn de iubire fata de fenomenul care ne scotea din banal, ne urma visele, ne scalda cu o apa calduta sau rece, dupa preferintele pielii.
Cateodata jucam fotbal in ploaie, era cel mai frumos lucru posibil pentru noi: sa ai mingea la picior, sa o simti grea, sa simti noroiul cum iti mangaie picioarele goale, sa simti stropii de ploaie cum iti spala murdaria noroiului si noroiul cum iti spala murdaria ploii intr-o “lupta” sincron. Pasele erau aplaudate de caderile ploii, golurile erau sarbatorite de noroiul ce topaia intruna, sentimentul de eliberare era inaltator pentru noi, faulturile erau inexistente caci ploaia era un arbitru de temut iar parul era un complice de vis caci el purta greul pe teasta inundata de bucurie si lacrima. Ce urma era poate la fel de bine. Dupa ce se oprea ploaia si totul era pustiu si inundat in urma ei, strazile se transformau intr-o pista de sprint pentru noi cu obstacole neconventionale reprezentate de baltoci, caci scopul era nu sa sari peste ele ci sa intri cat mai vartos in ele, sa te stropesti cat mai mult, sa simti cum piciorul se afunda tot mai mult in baltoaca si sare tot mai multa apa, incat te acopera cu totul. Viteza, coordonarea, momentul decisiv calcarii apei erau atribute cheie in aceasta intrecere “ploioasa”.
Si iata cum creierul meu si-a amintit de toate astea in ziua de ieri, o zi binecuvantata de ploaie cu ploaie, in care eu ma bucuram cand calcam intr-un ochi de apa si cand eram stropit cu si mai multa patima de ploaie, aliatul de nadejde al amintirilor “rupestre”. Si se prelingea, se prelingea, se prelingea pe tricoul meu negru, prins in vartejul transei cotidiene. Mami,oare de ce inca mai ploua afara?

La adapostul celor 5 fantome

Hei, stiu ca titlul e usor penibil si are rolul de a atrage cititorul dar poate spune mai mult de atat. Adevarul e ca nu am mai scris de cateva zile caci nu am prea avut timp, am fost mai mult plecat, am citit mai mult zilele astea (neglijasem cititul si nu ma simteam bine deloc, incepusera sa apara mustrarile de constiinta:)
De unde sa incep nu prea stiu dar o sa incerc sa va spun. Pur si simplu am iesit in oras cu niste prieteni, la un suc sa mai iesim si noi din banalul cotidian si sa discutam diverse chestii. Foarte simplu si frumos pana acum.
Vecina mea(habar n-aveam ca o sa fie si vecina mea prezenta printre celelalte fete, asta e un joc al sortii) s-a gandit sa o cheme si pe sora mea(uite ca eu nu m-am gandit la asta!), nu prea avea chef sa vina dar pana la urma si-a facut aparitia si acea fiinta misterioasa.
Chiar nu mai stiu cui i-a venit ideea sa mergem in singurul loc din Slobozia care se spune ca e bantuit(sau cel putin asa stiu eu) dar toti au fost incantati, inclusiv eu si sorella caci nu mai mersesem acolo. Pe drum am avut parte de noroi, claxoane asurzitoare, drum lung si obositor pentru unii, urcusuri, coborasuri, baltoci, ba chiar si cazaturi caci o fata a alunecat si s-a murdarit, deh ce sa-i faci, riscurile mersului pe jos, rasete cretine sau nu, povesti de adormit copiii, am avut parte de multe pe drumul spre hotelul asa zis bantuit. Aproape uitasem, am trecut printr-un parc si ne-am intalnit cu un cunoscut care urma sa dea bacu ziua urmatoare si era cu alt tip, chipurile sa invete in parc. Fireste ca nu astea erau gandurile lor, vroiau si oamenii sa evadeze din mrejele statului in casa si tocitului asa ca si-au luat materialele de invatat, artefactele nebuniei, si au plecat in parc. Nu au ramas netaxati de sorella caci i-a luat la mishto in legatura cu invatatul in ultimele zile, intrebandu-i ce au facut in 4 ani de liceu pe un ton sarcastic si dur, de profesoasa carpanoasa si ursuza(da am taxat-o si eu la randul meu, pe tonul unui “blogger” liber sa scrie ce vrea, care are puterea tastaturii). Baietii nu cred ca au reusit sa decodeze limbajul si sarcasmul acestei liceene foarte devotate studiului(dar termina ma cu asemenea ironii la adresa ei, zise zen care nu vrea sa primeasca o vorba infipta-n calendar) poate din cauza stresului sau stupizeniei(inclin spre a doua varianta, erau foarte relaxati baietii, inconjurati de un fum gros de tigara infumurata).
Iar ma pierd in detalii dar sa stiti ca fac bine la rinichi! In fine ajungem noi acolo (nu inainte de a fi claxonati bezmetic de soferii de camion prea stresati dar si excitati de pulpanele fetelor) si dam peste un peisaj dezolant, nu altceva: un schelet de hotel ce a fost candva o constructie semeta, cioburi peste tot, dovada teribilismului unor tineri prea zelosi si fara scaun la cap, noroiul ce tinea companie cioburilor si pereti grosi dar scorojiti de timpul ce se infrupta din bogatiile mastodontului cimentos. Eram in papuci si aveam o temere nefondata poate ca mi vor intra cioburi prin talpa si mi va sangera piciorusul meu crescut cu atata patima. Nu s-a intamplat asta, baietii au dat drumu la muzica, prima data un rock mai bland, chiar si balade “irish”, iar dupa aceea ceva mai salbatic, la cererea mea, caci nu se cuvenea sa punem blandete pe o atmosfera asa dezolanta ce se intindea atat de funebru in fata noastra. Am stat, am ascultat, am intrat, am vazut, am invins fantomele si am plecat.
Asta e tot, am invins cele 5 fantome naprasnice, numai noi stim cum si am plecat osteniti dar bucurosi de isprava. Adapost era, dar un adapost infect, cenzurat doar de privirile noastre, eu faceam pe ghidul, le expuneam camerele foarte bombastic, fara sa cunosc o iota din locul ala insa ma dadeam in spectacol sa rup monotonia unui loc care nu si merita numele de bantuit caci in afara de mazgaliturile-in mare parte, exista si cateva graffuri cat de cat- brutale de pe pereti si peretii murdari, pereti ravasiti de pustii fara minte nu exista altceva care sa te sperie. O sperietura care nu dura mai mult de 3 secunde, caci te trezeai la realitate si-ti dadeai seama ca e doar un hotel in paragina, parasit de atata timp doar ca sa vina cineva sa-i creeze un nume nedemn, de bantuit si sa devina atractie pentru pusti si nu numai. Pai bine ma copii, sunt atatea fantome si fantasmagorii in tara asta si voi inventati unele noi intr-un hotel ce nu-si gaseste linistea datorita prezentei voastre si a prezentei noastre? Sa va fie rusine, copii bucolici si plini de seva ce aduc noutati carpite de vremuri carpite…