Cercetarile de teren din Nadlac (2009-2011)

Vreti sa va spun un secret? O noua editie a Cercului Mihai Pop bate la usa!
Cand? Pe 15 decembrie, intr-o joi.
Unde? La catedra de Etnologie, desigur (Litere, 408B, adica)
Cu cine? Pai cum cu cine? Cu conf. dr. Narcisa Stiuca si studentii de la Etnologie…

Olfactivul in urban

Citind studiul lui Nicolae Panea acum ceva timp despre olfactiv, vizual si auditiv in urban, am realizat anumite aspecte din viata mea si mai ales mi s-au activat anumite “amintiri olfactive”, ca sa le numesc asa.
In primul rand vreau sa va spun ca urbanul ofera o sumedenie de mirosuri, iar Bucurestiul este de departe castigatorul detasat. De ce spun asta? Mergeti in orice zona a Bucurestiului si umblati prin ea: o sa fiti neplacut surprinsi cate tipuri de mirosuri o sa va puna la grea incercare simtul olfactiv! In Valea Ialomitei (Drumul Taberei) ma trazneste foarte des mirosul de urina si asta din cauza faptului ca isi duc veacul foarte multi boschetari pe aici. Un alt miros des intalnit este cel al omletei, se pare devenita mancare preferata printre bucuresteni, mai ales datorita faptului ca se face repede si e foarte gustoasa in combinatie cu bacon sau carnati. Ce sa mai zic de mirosul de gratar si mai ales de mici, caci oraseanul asa a fost invatat inca de pe vremea comunismului, sa faca gratare pe unde apuca, mod de evadare din inchisoarea nevazuta…
Si am ajuns unde vroiam si anume la gratar (nu este vorba aici cat de mult imi place gratarul, cei care ma cunosc stiu asta). Tatal meu este un mare impatimit al gratarelor, dar facute numai la tara sau la iarba verde, niciodata in fata blocului. Cand eram mic tin minte ca ma rugam de el sa faca gratar si in fata blocului deoarece treceam mereu pe langa asemenea “bombe olfactive” si mi se facea pofta. Nu-mi dadea niciodata o explicatie dar refuza de fiecare data. Citind lucrarea lui Panea mi-am dat seama de ce: tatal meu considera gratarul facut in fata blocului o blasfemie adusa acestui semi-ritual (daca imi permiteti sa-l numesc asa), o aderare la majoritate, care nu tine cont de locul in care face gratarul. A face un gratar in fata blocului, unde este un loc public si nu in curtea ta sau de 1 mai (abaterea de la regula) practic distruge insusi rolul gratarului, acela de intalnire intre membrii familiei la o masa imbelsugata. Este o pervertire a acestui semi-ritual, cum il numeam mai sus, dar mai ales o lipsa de bun simt fata de ceilalti pentru ca arealul dimprejurul blocului este un spatiu public care trebuie impartasit cu ceilalti si respectat ca atare. Si ca sa ramanem pe axa olfactivului, nu este chiar placut sa vii diintr-un anumit loc si sa te trazneasca acel miros incredibil, care-ti creeaza pofte inimaginabile-am simtit-o pe pielea mea, pentru ca da, sunt un gurmand si un pofticios!

Ora de folclor

Cand eram pe la `68-Cristi Musa
“Cand eram pe la `68″… Asa incepe cantecul cantat de Cristi Musa, colegul nostru de la Etnologie, cules de el intr-un carnetel plin cu astfel de minunatii folclorice. Emotionat, isi drege glasul si incepe sa faca ce stie el mai bine, adica sa cante. Sala vibreaza iar eu si Andrei ramanem inmarmuriti si ne uitam cand unul la altul, cand la Cristi. Calatoria a inceput. Sufletele noastre s-au imbarcat pe taramuri mioritice si respiram etnologic, simtim etnologic, ce mai, traim etnologic in acel moment! Tonalitatea vocii lui Cristi este blanda insa are forta, si ce voce, dom`le! Se aude puternic in sala golasa si peretii parca zambesc. Zambesc caci Cristi nu numai ca ne canta, dar si transmite. Transmite sentimente, trairi, stari de o forta uluitoare. Lumea de atunci, de la 1968, este reinviata cu ajutorul cantecului. Ne trimite inapoi in timp si ne este greu sa revenim in lumea reala. Multumim, Cristi, ca ne canti atat de frumos!
:Citeste si ce a scris colegul nostru Andrei!

P.S1.:Nu va sfiiti sa dati comentarii, Cristi are nevoie de incurajarile si aprecierile noastre!

P.S.2: Din pacate, am fost nevoit sa pun fisierul audio pe trilulilu pentru ca wordpress nu-mi permite sa fac upload direct pe blog si se pare ca se aud niste sunete ciudate care nu exista atunci cand ascult fisieul direct in winamp, sa zicem sau orice alt program.

Durerea suprema…

Nu are rost sa comentez, doar uitati-va la filmarea asta si o sa ramaneti socati…Si totusi de 20 de ori? Nu e de ajuns o data?:(

Marketizarea traditiilor-Targul de produse taditionale si ecologice din zona Maramuresului-MTR

Odata ajuns la targ, tremurand din tot corpul din cauza unui frig naprasnic, am zarit-o pe Madalina, o colega de la Etnologie si am salutat-o. Ea deja se pusese pe treaba si discuta cu un maramuresean imbracat bine intr-o suba de lana. In momentul in care am salutat-o, respectivul maramuresean m-a apostrofat ca i-am intrerupt, insa Madalina mi-a luat apararea spunand ca ii sunt coleg. Am tacut malc pentru ca mi-am dat seama ca omul are dreptate insa nu m-am lasat intimidat de ocara acestuia. Vazand aceasta, omul a dat mana cu mine(era foarte calda, apropo, suba si palinca fac minuni) si m-a intrebat cum ma cheama. I-am raspuns ca ma cheama Catalin iar un om de langa noi mi-a spus ca si pe fiul sau il cheama la fel. S-a uitat la noi (eram cu un amic) si ne-a intrebat: „Mai baieti, vad ca ati inghetat, ati mai baut palinca vreodata?” Noi i-am raspuns ca da si ne-a dat sa luam cate-o gura. Nu va spun ca palinca respectiva era o minunatie, nu alta, mai ales pe vremea aceea. Ne-a indemnat sa mai luam o gura, ca de, era prea frig afara, si noi ne-am conformat. Dupa aceea am stat de vorba si am aflat ca omul cu palinca lucreaza in presa si ca face cercetari pe cont propriu in special in zonele montane. Ne-a mai spus ca jumătate din oamenii prezenti la targ sunt prieteni vechi de-ai lui, la care sta cand merge prin Maramures, iar ei la randul lor stau in Bucuresti la el cand e nevoie. „O relatie bine inchegata!”, am exclamat eu. „Sigur ca da!”, mi-a raspuns ziaristul cu palinca. Toate bune si frumoase, am mai discutat putin cu omul iar mai apoi m-am indreptat curios spre multimea adunata ia ghiciti unde, la miere ecologica, ca de, e facuta natural si mai e si ecologica! Mi-am dat seama ca nu am sanse sa obtin un interviu de la un om care era ocupat sa-si vanda mierea, asa ca m-am orientat spre o alta zona, unde o femeie rumena la fata nu avea nici un potential client. Timid la inceput, am mers spre locatia respectiva si m-am prezentat, pe un ton umil, doamnei. A fost foarte binevoitoare si iata ce a iesit din interviul respectiv:

S:Pentru inceput as dori sa-mi spuneti cum va numiti si din ce zona a Maramuresului proveniti?
R:Vin din comuna Sapanta, judetul Maramures.

S:Cu ce ocazie ati venit la Targul de produse traditionale?
R:Am fost invitata la Targ pentru doua zile din partea organizatorilor de aici, un targ specific de Maramures, pentru lucruri traditionale.

S:Ati mentionat cuvantul „traditional”.Ce inseamna pentru dumneavoastra traditional?
R :Traditional inseamna pentru mine tot ceea ce am invatat de la bunici, de la mama, de la tata, de la batranele din sat, lucrurile pe care le fac, de exemplu tesatura, pe care am facut-o de cand ma stiu, nu am schimbat nimic la ea. Deci asta este un lucru traditional, un lucru autentic pe care l-am invatat din mosi stramosi !

S :Vreau sa-mi spuneti ce produse traditionale aveti aici.
R : Tesaturi, margele, bratari, camasi de Sapanta, costume populare, deci asta, mai mult lucrez in tesaturi.

S :Vad ca aveti aici si cergi si…
R : Da, am si cergi, cu firul mai gros, si tol, asa se numeste la noi, cu tesatura pe fir subtire.

S :Si la acestea ce material folositi ?
R :Inainte foloseam numai lana iar acum am inceput sa lucrez si pe bumbac, fac niste tesaturi pe bumbac.

S :Care este parerea dumneavoastra in legatura cu acest gen de targuri destul de frecvente in ultima vreme
?
R : Sunt foarte bune pentru noi, creatorii din Maramures, pentru ca astfel facem cunoscuta traditia maramureseana printre bucuresteni.
Va multumesc foarte mult pentru timpul acordat si va urez succes in continuare si cat mai multe creatii populare. La revedere !

De remarcat ca atunci cand am intrebat-o ce inseamna pentru ea traditional, mi-a raspuns simplu si fara tagada ca inseamna tot ce a invatat de la mama sa, tatal sau si batranele din sat. Fireste ca mi-a dat un raspuns clasic, asa este perceputa traditia iar in Maramures acesta este modul optim de transmitere a traditiilor, din generatie in generatie. Mai apoi a exemplificat traditionalul cu propriile creatii, explicand ca asa le face de cand se stie si cel mai interesant e ca a folosit cuvantul „autentic”, un alt cuvant ce-si cauta semnificatiile printre zeci de definitii, la fel ca „traditional”. Doamna din Sapanta a adus tot „arsenalul” maramuresean pentru acest targ, din care fac parte diferite tesaturi, camasi de Sapanta, margele, bratari, costume populare, doar-doar se va vinde ceva. Bratarile nu erau „traditionale”, insa evident ca ea stia ce se cere pe piata bucuresteana si a venit pregatita.
Raspunsul la ultima mea intrebare (intrebare-capcana) a fost foarte bun dar si diplomat. Doamna a declarat ca targurile de profil din Bucuresti raspandesc traditia maramureseana printre bucuresteni. Asa este, insa mai fac un lucru, ii ajuta pe acestia sa castige cativa banuti. Asta e un lucru bun, ii incurajeaza sa continue sa creeze, insa ce ne facem cu adaptarea taranilor la cererea pietei, si aici ma refer in primul rand la aparitia kitsch-urilor. Caci despre asta e vorba cand vorbim de marketizarea traditiilor, despre traditii care se vand. Si printre produse traditionale intalnim si intrusi care distrug frumusetea, bogatia, sinceritatea acestora. Targul de produse traditionale si ecologice din zona Maramures a fost unul reusit, dar ca de obicei, a fost umbrit de anumite produse-intrus care nu aveau ce cauta printre produsele cu adevarat traditionale!

MTR vs. Muzeul Satului

A compara cele doua mari muzee bucurestene inseamna a comite o sinucidere spirituala, a-ti taia craca de sub picioare, cum se spune in popor. Cele doua institutii si branduri internationale nu numai ca respira prin ele insele, dar ofera o gura de aer proaspat tuturor celor care le calca “pragul”. Am fost si noi, cei de la Etnologie anul 2, ca niste studenti patimasi ce suntem sa vizitam cele doua muzee (oare a cata oara?) pentru a face ulterior o analiza comparativa in scris pentru cursul ”Cultura populara in studiile culturale”. Nu ma voi avanta spre asemenea culmi ucigase, ci voi incerca sa surprind momentele placute traite in fiecare muzeu.
La Muzeul Taranului Roman am pasit hotarati sa aprofundam lucrurile si sa intram in atmosfera de arhaic cat mai firesc cu putinta iar doamna asistent doctorand Raluca Moise a reusit sa faca vizita interactiva, adresandu-ne intrebari referitoare in special la simbolistica exponatelor. Dupa un tir de intrebari si raspunsuri timide dar acceptabile ca valoare, am mers in alta zona a muzeului, zona in care se afla si intrarea in camera misterioasa, cu o usa care spre satisfactia noastra scartaia de mama focului si care era inchisa cu un cui (cuiul lui Pepelea?). Insa ce ne-a impresionat si gadilat ego-urile cu adevarat (eram vreo patru baieti ramasi in urma, hotarati sa descoperim nedescoperitul) a fost parerea unei doamne din personalul muzeului care ne-a spus ca emanam o stare de bine, suntem foarte voiosi, se vede ca suntem un grup inchegat care vine din placere la muzeu. Noi am mai fi stat insa am fost anuntati ca fetele deja au plecat asa ca ne-am imbarcat in Dacia lui Adrian si am pornit la drum spre Muzeul Satului.
La Muzeul Satului am fost intampinati de Georgiana (fara doamna sau alte apelative, asa ne-a spus!) care ne-a mai fost ghid si in anul intai. Trebuie sa precizez ca noi, studentii de la Etnologie suntem niste privilegiati tinand cont de faptul ca avem voie sa intram in toate camerele caselor si ni se dau explicatii pentru majoritatea exponatelor. Este o splendoare si o experienta unica sa vizitezi un muzeu in aer liber desi in perioada asta frigul ne-a dat batai de cap, dar am reusit cu brio sa facem fata pana si acestui ”obstacol”! Sa nu uit de cele cateva case in care podeaua scotea un sunet puternic la cea mai mica miscare si de aici tot soiul de peripetii, dar cel mai mult am ras la constatarea care a incoltit in mintea studentelor, cum ca inainte fetele nu puteau fugi de acasa noaptea din cauza sunetului respectiv. Inchei aici ”povestea” despre cele doua muzee, nu de alta dar nu vreau sa intarzii la un anumit curs:P (ultima fraza era valabila acum 3 saptamani in contextul in care se facuse deja tarziu si trebuia sa plec spre facultate, fireste!:)

Cucii din Branesti-Grupa de etnologie

“Mergem la Branesti! ”Am aflat eu. Nu stiam nici unde este nici ce vom gasi acolo. “O sa vedem Cucii”. Parca mai auzisem de Cuci. Aaa, da, ne povestise doamna profesoara Narcisa Stiuca la curs despre bataia simbolica pe care acestia o administreaza si despre scandalul care s-a iscat acum cativa ani. Eram foarte entuziasmat cand am aflat ca in sfarsit vom merge pe teren si vom trece la actiune. Inainte sa purcedem la drum, doamna profesoara ne-a trimis cateva texte explicative in legatura cu ritualul “bataitei ” la Cuci. Cucii dau bataie celor pe care-i intalnesc in cale pentru ca acestia sa aiba parte de sanatate tot anul si sa fie feriti de spiritele rele. “Aha, deci e de bun augur ! ”, mi-am zis eu. Am citit si declaratia unei batrane, care spunea ca primea o bataie zdravana incat nu se mai ridica din pat 3 zile. Sa fi fost oare o exagerare sau chiar asa era ? Usor-usor, un strop de teama a incoltit in mine. Dar mi-am zis ca nu ma va da gata o bataie zdravana si nici nu voi fugi ca un las. Ce-o fi o fi.
Iata ca a venit si ziua cea mare in care vom lua contact direct cu asa-zisii Cuci si la propriu si la figurat. Eu, Mari, Ancuta, Alexandra si Andrei am mers cu masina Cristianei si am avut parte de peripetii pe drum, pentru ca nimeni nu stia ruta plus ca era sa facem accident (ar fi fost minor daca se intampla, fara griji !). Insa pana la urma am ajuns cu bine iar la intrarea in sat am fost intampinati de Cuci, imbracati care mai de care mai ciudat : in scheleti, Moartea cu coasa etc. ei fiind doar o mica parte din ceea ce avea sa urmeze. Moartea cu coasa a sadit frica in sufletele colegelor mele dar eu am incercat sa le calmez (in zadar !). Unde mai pui ca a venit vorba de bataia Cucilor iar unele fete nu stiau nimic de nici o bataie pentru ca nu citisera materialele trimise de doamna profesoara. Am inceput eu sa le explic, creand panica mai mare printre ele. Dupa ce ne-am dat jos din masina eram un grup compact (ca niste pinguini, dupa cum am sesizat eu) speriati fireste de ce avea sa vina, unii in masura mai mare decat altii. Ne uitam incontinuu in stanga si in dreapta insa nu vedeam pe nimeni si ne intrebam ce se intampla. Pana la urma si-a facut aparitia un “cuculet”, dupa cum l-a denumit Andrei -era un baietel imbracat ca de sarbatoare cu o masca de carton impodobita cu hartie creponata, care ne-a administrat o bataie simbolica de-a dreptul, adica nedureroasa, atingandu-ne de cateva ori cu un “bat” confectionat din carton. Linistiti ca nu a fost vorba de o bataie strasnica, ne-am gasit si cu celelalte grupuri in fata Primariei, locul unde stiam ca va avea loc “parada”, pe fundalul unor melodii placute, de ne miram cu totii ce playlist “fain” au oamenii din Branesti.
Am asteptat mult pana sa inceapa, eram nelinistiti, curiosi, intrigati de locul acela, ardeam de nerabdare sa vedem ce nu am mai vazut niciodata. Ca sa ucida plictiseala, unii si-au cumparat masti si a inceput sedinta foto ; altii, inclusiv eu, si-au cumparat cafea si covrigi. Dupa o lunga asteptare, iata-i ca sosesc. O nebunie, dom’le, nu altceva : travestiti, babe cloante, scheleti, “betmeni”, “spaidarmeni”, gorile, banditi, militari, paramilitari, mosi, babe, etc. Unii cantau, altii dansau, unii intaratau multimea, altii treceau cu masinile din care se auzeau manele rancede, mesaje politice, ironice, comice, reconstituiri de botez, inmormantare, o adevarata desfasurare de forte. Au venit spre noi, au aruncat cu faina, ne-au speriat de-a binelea cu o pisica moarta, unii chiar au vorbit cu noi, in special cu fetele noastre, nea Ilie ne-a aratat ce insemna o bataie zdravana, ca pe vremuri, dansand si biciuind o biata batrana care insa nu parea sa se sinchiseasca de loviturile fulgeratoare, semn ca a fost obisnuita cu un asemenea tratament. Ba chiar unii au ridicat nori de praf cu ajutorul unei bucati de cauciuc lovind cu o brutalitate nemaivazuta pamantul, nu fara lipsa de simbolism, amintindu-ne de o bataie in cinstea fertilitatii. Dezmatul a fost total, se dansa, se biciuia, se tipa, care mai de care mai grotesc, mai navalnic. Eram asaltati de imagini, sunete, chiar mirosuri si nu ne venea sa plecam de acolo. Era uimitor faptul ca eram martorii unui spectacol grandios !
Mai apoi si-au facut aparitia niste Cuci traditionali din Calarasi si din Dobrogea, care aveau niste masti imense, pline de podoabe frumos colorate. Am fost de-a dreptul uluiti de acestia, de autenticitatea si frumusetea lor rapitoare dar si de disciplina de care dadeau dovada. S-au intamplat multe, foarte multe pe parcursul celor 4 ore, cerneala nu e de ajuns iar unele cuvinte sunt de prisos pentru a caracteriza aceasta experienta unica, vizita la Branesti.
Am invatat ca terenul iti poate rezerva surprize de proportii si ca nimic nu se compara cu o “vizita” la fata locului, sa vezi, sa simti, sa percepi, sa atingi uimitorul si inevitabilul. Cartile nu-ti pot oferi decat descrieri bombastice ale sarbatorilor, evenimentelor importante etc. , eventual explicatii care nu sunt asimilate decat de gandire, nu si de constiinta, de suflet…