Cum am devenit om mare?

Chiar, cum am devenit om mare? Sa fie oare datorita timpului, sa fie oare datorita vietii din Bucuresti, care m-a maturizat si m-a obligat sa fiu responsabil? Sa fie oare experientele placute alaturi de cei dragi? Sa fie oare diminetile si serile in care am meditat asupra vietii mele marunte? Dar cand devenim oameni mari, atunci cand atingem un anumit prag sau atunci cand devenim seriosi, mai sensibili dar mai scortosi, mai puternici, sau mai nepasatori, mai vanitosi, mai orgoliosi, sau mai liberi, mai profunzi, sau sa fie mai constransi de societate? Oare cand devenim oameni mari ne doare? Cand devenim oameni mari o facem constient sau inconstient? Cum am devenit om mare. De Catalin Frincu. Poate ca asa ar fi trebuit sa incep, cliseistic si propagandistic. Bombastic si cu inflexiuni de limbaj excesive. Poate ca aceste cuvinte nu sunt cele mai potrivite. A fi om mare inseamna in primul rand a supravietui. A deveni om mare inseamna in primul rand a duce o lupta continua cu tine. Eu duc o lupta continua cu mine, incerc sa rup lanturile omului mare si sa ajung la copilul fara griji. Asta simt, insa din pacate copilul doarme neincetat de ceva vreme. Nu reuseste sa se scoale, omul mare i-a dat somnifere prea puternice pentru puterile lui. Asa ca a deveni om mare inseamna cateodata doar a fi mai viclean decat un copil. De atat e nevoie de a fi om mare. Viclenie. Prin asta se caracterizeaza, oare, oamenii mari? Poate ca da. Cine stie. Am obosit sa fiu om mare. Vreau sa fiu om mic…

Alien. La cinema

Mi-am amintit de curand cand am fost prima data la cinema. Se intampla acum cativa ani buni, aveam vreo 7 ani cred. Deci se intampla acum vreo 15 ani. Alien. Asta era filmul. M-a dus tata la el. Imi amintesc o singura faza. De fapt m-am speriat atat de tare incat mi-o amintesc perfect. Eram indesat in scaun, fiind destul de mare pentru mine, atintit cu ochii la ecran, cu tata langa mine. Nu stiam despre ce e vorba in film inainte sa ma duca. Dar m-am speriat. M-am speriat rau. Era scena in care apare un alien hidos de sus, parca si-l omoara pe un tip. O faza clasica din seria Alien. Tata mi-a observat reactia. M-a intrebat asa, incet: Te-ai speriat? Nu mai stiu ce i-am raspuns. Chiar nu mai stiu.(Ei bine, nu-mi amintesc chiar perfect:P) Dar sunt sigur ca m-a intrebat incetisor, exact asa: Te-ai speriat? Cred ca a fost un moment important din viata mea, tata fiind un iubitor al cinematografiei, cu cinema Patria in sange; a vrut sa-mi impartaseasca din trairea intensa pe care o ai la vederea unui film la cinema. Cu siguranta nu a dat gres, m-am speriat de moarte. Da. Primul meu film la cinema Galax, din Slobozia. Prima mea experienta cinematografica, o experienta uluitoare si intensa.
Imi amintesc si cand am ajuns acasa. Mama era in bucatarie, facea mancare. Eram asa de entuziasmat incat incepusem sa-i povestesc fazele din film. I-am povestit cu ardoare mai ales faza cand a iesit alien-ul acela din gura de ventilatie, scena care m-a speriat de moarte! Tata a dat verdictul: “I-a placut!”. Sigur ca mi-a placut, tata!

Te iubesc, Romania!

Traim intr-o tara de cacat.(sunt sigur ca nu va asteptati la un asemenea incipit dupa titlul acela maiestuos!) Dar da, sunt constient de asta. Si o spun din inima, poate nu o sa va vina sa credeti, traim intr-o tara de cacat! Am motivele mele sa spun asta. Am motivele mele bine intemeiate sa spun asta. Si totusi o iubesc, o iubesc pentru ca este tara mea, tara in care am crescut, tara in care am ras, am plans, am purtat maini, am purtat saruturi, am purtat victorii, am purtat infrangeri, ooo, infrangeri, am purtat persoane in brate, am purtat momente inaltatoare…
O iubesc din tot sufletul, consider ca sentimentul pe care il nutresc acum este ca atunci cand o mama naste un copil handicapat si il iubeste din suflet. Stiu, sunt un egoist plin de mine ca gandesc asa, dar asta gandesc, daca aveti ceva impotriva dati blogul in judecata… Pentru ca trebuie sa recunoastem, tara noastra sufera nu numai de un handicap, ci de mai multe din pacate. Stiti care este speranta, totusi? Handicapul pe care il are tara noastra nu este ireversibil, putem face ceva, nu putem vindeca handicapul in 5-10 ani, nu, asta e o utopie, dar cu timpul, in 30, 50, 70 de ani, se va vindeca, si nu cu totul, dar se va vindeca, se va vindeca, se va vindeca…

Ce cautam noi in viata

Eu nu prea inteleg ce cautam noi in viata. Cand suntem mici cautam jucarii si sa ne necajim fratii mai mici, cand suntem mari cautam masini, bani, joburi cat mai bune, sa ne necajim vecinul cu ultimul gadget etc. Care este diferenta intre varste? Incep sa cred ca nu e nici una, se schimba doar jucariile. Plus ca atunci cand suntem mici vrem sa fim mari si viceversa. Adica atunci cand suntem mari vrem sa fim mici si viceversa (am repetat pentru ca e prea important acest aspect). Cand eram la facultate imi placea al dracu de mult viata aia de student dar tanjeam dupa un loc de munca platit acceptabil pentru ca nu produceam eu banii pe care-i aveam de buzunar iar prietenii din jurul meu deja aveau job-uri decente. Acum cand am un job decent tanjesc atat de tare dupa viata aia, cand nu eram angajat, puteam sa nu merg la facultate 4 zile la rand si ma distram cu colegii zilnic. Alta perioada care se scurge. Sa nu ma intelegeti gresit, e mishto si la munca, e un mediu placut si sunt studenti sau tineri absolventi deci totul e in regula. Dar nu e acelasi lucru, plus ca-mi lipseste Etnologia, este o disciplina colosala. Cu cat inveti mai multe cu atat iti dai seama ca iti place mai mult. Imi lipsesc si cercetarile de teren, imi dau seama ca-mi lipseste Calusul, de abia astept la anul in iunie sa merg iar in Francesti. Problema e ca nu stiu ce se intampla cu mine de ma destainui pe blog, cred ca simteam nevoia unei spovedanii virtuale…

Politistul universal

Urmariti si vorbim dupa!

Café Serré from Denis Bouyer on Vimeo.

Sărbătoarea copilăriei și a mediului în Grădina Botanică

Duminică, 5 iunie 2011, între orele 10.00 si 16.00, copiii şi părinţii sunt aşteptaţi în Grădina Botanică “Dimitrie Brândză” a Universității din Bucureşti pentru a participa la tradiționala vânătoarea de comori. Personaje de poveste îi vor aştepta pe participanţi pe traseu pentru a le oferi indicii ajutătoare în drumul spre comoară. De asemenea, trupa de teatru “Clopoţel” le-a pregătit celor mici piesa “Vrăjitoarea Păcălită”, ce va fi pusă în scenă începând cu ora 12.30.
Înscrierile pentru “vânătoarea de comori” se fac non-stop în intervalul 10:00 – 15:30 la intrarea în grădină.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Team Work în parteneriat cu Grădina Botanică “Dimitrie Brândză” a Universităţii din Bucureşti.

Vă aşteptăm de Ziua Mediului în Grădina Botanică pentru a sărbători Copilăria!

www.blogteamwork.blogspot.com

Licenta sau nasterea si la barbati

Licenta. Un lucru greu de digerat pentru multi. Problema e ca aceia nu si dau seama de ceva. Ei dau nastere la licenta, este copilul lor. O sa radeti. Va dau eu voie sa radeti, hai, dati-i drumu! La ce ma refer mai exact? Se ia un semestru, hai doua de asteptare, timp in care creste tensiunea, timp in care te gandesti oare cum o sa arate copilul, pardon, licenta, cum o sa fie; dar la comisie? Dupa vreo 7-8 luni asa, cat dureaza anul universitar, incepe sa dea semne ca vrea „sa iasa”. N-ai incotro, trebuie sa mergi la coordonator, sa faci mici teste sa vezi daca va iesi copilul, pardon, licenta bine.
Dupa aceea vine partea grea. Nasterea copi… licentei vreau sa zic. La unii ia nastere imediat, in cateva ore. La altii, dupa cum am auzit eu, dureaza si cate o saptamana, timp in care ii dau roata sarmanei si nu stiu de unde sa inceapa. Dar sunt nevoiti sa-i dea nastere, n-au incotro. Sunt si cazuri rare de avort, dar nu vom vorbi aici despre aceste cazuri. E bucurie mare cand se naste, familia incepe sa inspecteze, te vede ca te framanti, coordonatorul te supervizeaza de la distanta, e totul in regula. Dar nasterea nu este de fapt cea mai grea, nasterea licentei e doar inceputul. Cand e mica licenta, atunci vin si greutatile. E neastamparata tare, nu te asculta, tu o scapi din mana, aluneca pe cai nebanuite si de cele mai multe ori faci multe greseli. Coordonatorul, care ti-a fost “medic”, iti este si “nas”, si iti spune: Vezi ca acolo nu merge! Vezi ca ai gresit la partea a doua! Si te apuci si reflectezi asupra greselilor si incerci sa-I oferi o “educatie” mai buna copilului tau. Si te straduiesti si de obicei da roade straduinta asta a ta.
Cea mai mare problema este atunci cand o “abandonezi” pentru cateva zile pentru ca pur si simplu nu ai chef sa mai lucrezi la “educatia” ei. Se simte lucrul acesta si ea incepe sa planga si incepi sa-ti faci mustrari de constiinta: de ce nu termin mai repede cu ea, sa creasca mare o data si sa-si poate face singura un drum in viata? Da, asa se intampla, ziceti voi ca nu e asa! Pe zi ce trece, te bucuri insa cand o vezi ca ea creste sub ochii tai, si e frumoasa ma, si maiestuoasa! Si creste incredibil, daca la inceput avea 5 ani, pardon, pagini, la un moment dat o sa aiba 15 pagini. Si tot asa. Adolescenta si-o traieste din plin. Incepe sa se revolte pe la 15 pagini. Pai zice: Uite, licenta lui X are si argumentul gata, tu de ce nu mi-ai confectionat si argument? Si incep discutiile. Ii faci si efortul asta, sa-i confectionezi argumentul, desi i-ai explicat in prealabil ca asta se poate face si mai tarziu. Cedezi tu pentru binele ei, deh, copiii astia!
Cel mai frumos moment? atunci cand e pe picioarele ei. Ai un sentiment de bucurie intensa, de victorie asupra vietii, asupra lenei etc. Este momentul triumfului tau ca student, momentul in care zici: am reusit, dom’le, am crezut in mine si am reusit sa o duc la un bun sfarsit!
Si stii ca a fost o povara pentru tine, dar o povara care ti-a oferit momente de incordare, momente de tensiune, momente in care te-ai simtit mic, mic tare, poate chiar momente hazlii. Stii ca fara ea nu ar fi fost la fel studentia si ca ai fi regretat daca nu exista ea, oricat de rea a fost cu tine! Ea este licenta, copilul care ti-a mancat zilele dar cu care te mandresti oriunde ai merge. Licenta.

Gradinareste primavara alaturi de Team Work!

Gradinareste Primavara alaturi de Team Work!

Vino la Curatenie in Gradina Botanica!

Nu-i asa ca iti era dor de o zi de curatenie alaturi de asociatia Team Work? Atunci accepta invitatia noastra si vino sa luam atitudine!

Unde?

In Gradina Botanica Dimitrie Brandza din Bucuresti.

Cand?

Pe 9 aprilie 2011 intre orele 9.00 si 17.00, cu pauza de pranz pentru o gustare energizanta.

Ce trebuie sa faci?

Sa iti anunti toti prietenii si sa intrati pe blogteamwork.blogspot.com in perioada 1– 7 aprilie 2011 pentru a va inscrie.

E foarte simplu! Iar daca esti un veteran al acestui eveniment, stii ce zi grozava se anunta; daca nu ai mai fost alaturi de noi, pe 9 aprilie ai ocazia sa spui prin faptele tale ca protejarea si ingrijirea spatiilor verzi este importanta … si nu singur, ci alaturi de alti 350 de voluntari din Bucuresti

Vrem sa fii alaturi de noi intr-o zi in care sa ii dovedim naturii ca ne pasa!Tu vino cu pofta de munca si prietenii.. iar noi iti aducem uneltele!

Ne poti contacta pe adresa gradina.botanica.tw@gmail.com pentru orice intrebare legata de inscrieri. Participarea se face pe baza de inscriere individuala si confirmare din partea organizatorilor, existand un numar limitat de participanti.

Ne vedem in Gradina Botanica!

Echipa Team Work

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Partener – Alpha Bank

Sponsori –Danone si Tymbark

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Parteneri institutionali

Gradina Botanica Dimitrie Brandza din Bucuresti si Universitatea din Bucuresti

Amfiteatrul Deschis revine- invitat Claudiu Bleont

O noua editie “Amfiteatrul Deschis”

“Nonconformism si prejudecati”

Secolul XXI. Lumea s-a schimbat. Esti blamat daca esti diferit, esti vedeta daca esti ciudat. Parerile sunt impartite. Esti noncomformist? Crezi ca lumea are prejudecati? Hai sa le discutam!

Team Work te invita la o noua editie „Amfiteatrul Deschis” alaturi de Claudiu Bleont, actor la Teatrul National din Bucuresti.

De ce? Pentru a discuta liber despre un subiect tabu.

Cand? Joi, 7 aprilie 2011, ora 19.00-DIN MOTIVE ADMINISTRATIVE, AMFITEATRUL DESCHIS S-A MUTAT LA ORA 20:00!

Unde? In amfiteatrul Balcescu, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti.

INTRAREA LIBERA

incepand cu ora 19.30

Puteti afla mai multe detalii pe blogul Team Work: www.blogteamwork.blogspot.com sau pe pagina de Facebook a evenimentului.

Amfiteatrul Deschis- un proiect marca Team Work

“Amfiteatrul Deschis” revine!
“Omul asuprit de rating”

2011. Televiziune, radio, presă. Goana după public duce la ignoranţă? Suntem într-adevăr asupriţi de rating?
Team Work te invită la o discuţie liberă despre acest subiect, în cadrul unei noi ediţii a Amfiteatrului Deschis, alături de Teo – Stand-up Comediant în Club 99.
De ce? Pentru că ai ocazia să discuţi cu un om care a ales să nu fie ignorant.
Când? Joi, 10 martie 2011 începând cu ora 18.30.
Unde? Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, Amfiteatrul Bălcescu.

Cele mai interesante 3 întrebări vor primi câte o invitaţie în Club 99.

INTRAREA LIBERĂ

Ne vedem la “Amfiteatrul Deschis”!
Echipa Team Work